Dragul meu,Este lung drumul catre tine, privesc in urma si abia de zaresc muntii, privesc spre tine si ma lovesc de alti munti, imi simt pleoapele

grele.Am plecat de acasa acum ceva timp, pe drum am mai zabovit, aveam talpile pline de rani, m-am mai abatut cautand izvoare in care sa-mi sting dorul ce-mi parjolea sufletul, am ratacit prin paduri chemata de fosnetul frunzelor, m-am agatat de copaci, i-am lasat sa ma cuprinda în bratele lor, am adormit sarutand pamantul, am ascultat pasarile si le-am invatat cantecul.

Ti-am spus vreodata ca apa bauta din pumnul tau e cea mai rece, cea mai limpede?Tot merg, din ce in ce mai greu, ma tem ca atunci cand voi ajunge voi fi prea murdara si nu ma vei recunoaste, ca vocea mea va fi prea stinsa si n-o vei auzi.La marginea lumii te-ai dus, si de acolo te-ai avantat in cer.Spune-mi, in spatele muntilor e marea? De cand tot merg, ma tem c-am uitat sa inot.