„Zece ani.

Și niciun ‘ce mai faci?’
Nicio privire aruncată înapoi.
Am fost cândva totul, acum suntem nimic.
Tu cu viața ta, eu cu rănile mele.
Ne-am iubit? Poate.
Dar dacă iubirea noastră n-a fost destulă să reziste timpului, atunci ce-a fost?
Un foc care a ars prea repede.
O minciună frumoasă spusă în două suflete goale.
Nu mai port vina, dar nici tu nu ești nevinovat.
Ne-am pierdut nu pentru că am fost prea tineri, ci pentru că n-am știut ce vrem.
Iar acum... suntem doi oameni maturi, fiecare în alt pat, visând (poate) la același trecut.
Trist? Poate.
Meritat? Cu siguranță.”